Consilierii județeni au aprobat documentația tehnico – economică pentru asfaltarea unui drum

0
432

Consilierii județeni au aprobat joi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea investiţiei „Modernizare drum judeţean DJ 641, km 10+045-12+945”. Este vorba despre asfaltarea unui drum din localitatea Cezieni, aflat la limita cu județul Dolj, în lungime de 2,9 kilometri. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 4.006.717 lei.

În prezent, structura sistemului rutier pe tronsonul de la km 10+045 la kilometrul 12+945 este din balast  și nu asigură condiţiile necesare desfăşurării unui trafic auto şi pietonal, în condiţii de siguranţă şi confort. Pe acest sector de drum, în special în urma ploilor abundente, apar frecvent degradări specifice drumurilor pietruite precum gropi, făgașe, burdușiri și degradări, se arată în raportul de specialitate al proiectului.

Astăzi (n.red joi) am aprobat indicatorii tehnico-economici, urmând să scoatem proiectul  la licitaţie. După finalizarea procedurii de licitaţie, termenul de executare a lucrării va fi de 12 luni. Este un drum care trece prin comuna Cezieni, de care acei oameni au nevoie. Pe lângă întreţinerea drumurilor judeţene, Consiliul Judeţean şi-a luat angajamentul să termine de asfaltat toate drumurile care în acest moment mai sunt din pământ sau balast. Pe lângă accesarea fondurilor europene pentru modernizarea celor mai importante tronsoane de drumuri judeţene, dar şi pe lângă accesarea fondurilor pe PNDL 2, pentru a asfalta o parte din aceste drumuri din balast,  venim cu sume şi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, a precizat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Ilie Bîzoi