Compania de Apă Olt a semnat contractul pentru extinderea rețelelor de canalizare în comuna Vișina

0
480

Compania de Apă Olt a semnat, marți, 2 iunie 2020, contractul de lucrări pentru extinderea rețelelor de canalizare în comuna Vișina. Durata de execuție a contractului este de 37 de luni.

Potrivit conducerii CAO Olt investiția presupune extinderea rețelei de canalizare menajeră pe o lungime de 15,5 kilometri, construirea a două stații de pompare apă uzată și realizarea a 1,3 kilometri de conducte de refulare noi.

Contractul de lucrari CL 08 «Extinderea rețelelor de canalizare pentru aglomerarea Vișina» a fost atribuit în urma unei licitaţii publice deschise, cu respectarea prevederilor legislaţiei româneşti în domeniu, Asocierii S.C. TOP DECON S.R.L.- S.C. SCADT S.A.SLATINA. Valoarea contractului este de 8.746.013,35 lei fără TVA, din  care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeana şi  13%  constituie co-finantare naţională si 2% constituie co-finantare Buget Local”, a precizat prin intermediul unui comunicat de presă directorul general al CAO Olt, Cătălin Ușurelu.

COMPANIA DE APĂ OLT SA beneficiază de asistenţă financiară, acordată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) pentru perioada 2014 – 2020, pentru implementarea Proiectului cod SMIS – 133612 “Dezvoltarea infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Olt in perioada 2014 – 2020”, în baza Contractului de finanţare nr. 279/ 19.11.2019. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.147.116.622,49 lei fără TVA. Investițiile urmând a fi realizate prin 26 contracte de lucrări, 7 contracte de furnizare și 4 contracte de servicii. Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune, care stabileşte strategia de alocare a fondurilor europene, în vederea dezvoltării sectorului de mediu în Romania, în perioada 2014-2020.

POIM se bazează pe obiectivele şi priorităţile politicilor de mediu şi de dezvoltare a infrastructurii ale Uniunii Europene, reflectând atât obligaţiile internaţionale ale României, cât şi interesele specifice naţionale. Obiectivul POIM în judeţul Olt se armonizează cu obiectivul general al POIM – protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă a locuitorilor, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-ului de mediu.