Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat, în valoare totală de 300.000.000 de euro, introdusă prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.
Proiectul „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, parte a acestei scheme de ajutor de stat, este implementat de MADR, prin intermediul APIA. În acest sens, a fost semnat contractul cu AM POC din cadrul MIPE pentru accesarea fondurilor în valoare totală de 50 000 000 de euro.
Beneficiarii sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, microîntreprinderile și întreprinderile mici şi mijlocii.
„Continuăm să sprijinim fermierii români să producă alimente pentru noi toți, în contextul crizelor succesive care le-au perturbat activitatea în ultimii ani. Le mulțumesc colegilor din guvern și mă bucur că am reușit să direcționăm 300 de milioane de euro pentru capitalizarea fermelor și unităților de producție, bani europeni care inițial erau prevăzuți în Programul Operațional Competitivitate. Ne vom asigura că fondurile vor ajunge cât mai curând la beneficiari, astfel încât aceștia să continue să asigure hrana populației. Voi depune în continuare toate eforturile pentru a direcționa spre agricultura și industria alimentară românească fonduri din toate sursele disponibile, inclusiv cele care sunt alocate altor domenii, dar riscă să nu fie utilizate”, a declarat Adrian CHESNOIU, ministrul agriculturii.
Înscrierile pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar” încep în data de 27 mai 2022 și se vor încheia după epuizarea fondurilor alocate. Cererile se finanțează în ordinea depunerii, iar ajutorul financiar nerambursabil sub formă forfetară este în valoare de 5.000 euro/beneficiar.
De asemenea, MADR informează că a publicat Ghidul solicitantului aferent măsurii „Microgranturi în domeniul agroalimentar” pe site-ul instituției și poate fi consultat accesând link-ul https://www.madr.ro/microgranturi-in-domeniul-agroalimentar.html.
Informații privitoare la înscrierea și procedura de accesare a măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar”, în valoare de 250 de milioane de euro, din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 06 mai 2022 sunt disponibile accesând link-ul: http://turism.gov.ro/web/2022/05/24/anunt-lansarea-etapa-de-inscriere-si-procedura-granturi-pentru-capital-de-lucru-domeniul-agroalimentar-documente/?fbclid=IwAR3WMXd8FRHgYFwKCxX0OwO99FnRVHEkK6LW2dw4hLBvYiScvwVbN3tUO_s