Inspectorii DSVSA Olt desfășoară în această perioadă acțiuni de verificare a magazinelor alimentare, la agenții economici care comercializează alimente în incinta spațiilor de distribuție a carburanților,restaurantelor, fast-food-urilor, cantinelor, pensiunilor turistice,taberelor de copii, precum și a altor unități de alimentație, în care se prepară , se servesc și se comercializează alimente, în vederea identificării și eliminării din consumul uman a produselor alimentare care reprezintă risc pentru sănătatea populației în sezonul estival 2017. Controalele se vor desfășura în perioada 03 iulie- 31 august 2017.
Deoarece în această perioadă există un risc crescut privind apariţia toxiifecţiilor alimentare prin consumul de produse alimentare de origine animală şi nonanimală, ca urmare a nerespectării condiţiilor de producere, prelucrare, depozitare, transport şi valorificare a acestora, autoritățile au luat măsuri și a constituit echipe mixte care vor efectua controale oficiale.
Inspectorii DSVSA vor verifica: respectarea cerințelor pentru înregistrarea sanitară veterinară și pentru siguranta alimentelor; construcția și dotarea cu facilități și echipamente; igiena și întreținerea spațiilor și capacității de depozitare și prelucrare a alimentelor, a echipamentelor de protecție, a echipamentelor care asigură aprovizionarea cu apă rece și caldă, a sistemului de ventilație și a echipamentelor necesare pentru igienizare personal lucrător; măsurile de protecție împotriva animalelor indezirabile, a insectelor și rozătoarelor, precum și modul de gestionare și manipulare a deșeurilor alimentare; verificarea cerințelor de igienă privind manipularea , prepararea și depozitarea alimentelor (spălarea mâinilor, utilajelor și ustensilelor de lucru; curățarea și dezinfecția periodică a spațiilor în care au fost manipulate și preparate produsele alimentare; verificarea modului de păstrare a materiilor prime și a produselor alimentare preparate; servirea numai în recipiente igienizate corespunzător sau recipiente de unică folosință. Totodată, se va avea în vedere și verificarea târgurilor de vară (pelerinajele la așezamintele de cult cu ocazia unor sărbători religioase, zilele comunale, ect) și nu va fi permisă comercializarea alimentelor decât în spații autorizate și înregistrate sanitar veterinar. Potrivit inspectorilor DSVSA Olt, la nivelul piețelor agroalimentare, în perioada caniculară, comercializarea laptelui, produselor lactate și a ouălelor se permite până la ora 9:30 (dacă nu se asigură temperatura corespunzătoare de păstrare).
În urma ultimelor controale inspectorii veterinari au descoperit 2 tone de carne expirată care puteau ajunge pe mesele oltenilor. Patronii acestor localuri au primit amenzi în valoare de peste 90.000 de lei.