Codul Rutier a fost modificat. Șoferii vor avea alte obligații la executarea manevrei de depășire a unei biciclete sau trotinete.
Conform HG 1075/2021, care a fost publicată în Monitorul Oficial și modifică Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Codul Rutier), articolul 118, alineatul (2), ce „recomanda ca la depășirea unei biciclete distanța laterală să fie de minimum 1,5 m”, a fost schimbat.
Potrivit noii reglementări șoferii care circulă cu mai puțin de 50 km/h la depășirea unei biciclete sau trotinete pot face acest lucru trecând peste axul drumului cu roțile din stânga, iar cei care au mai mult de 50 km/h trebuie să depășească axul drumului/linia întreruptă cu cel puțin jumătate din lățimea autovehicului.
La întâlnirea marcajului longitudinal continuu, depășirea bicicletelor este interzisă.
Încălcarea noii reglementări atrage după sine suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.