Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) arată că s-a urgentat proiectul drumului expres Craiova – Piteşti, fiind scurtată perioada de proiectare, dar şi cea de execuţie. „În acest moment, presiunile asupra constructorilor sunt inutile, deoarece suntem în faza în care se aşteaptă finalizarea documentelor necesare începerii lucrărilor şi pe sectoarele care nu au fost încă abordate. De asemenea, nu se poate reproşa constructorilor că nu lucrează, deoarece aceştia se află contractual încă în perioada de 12 luni destinată proiectării”, susţin reprezentanţii CNAIR.
Precizările CNAIR vin după ce preşedintele Ford România, britanicul Ian Pearson, s-a arătat dezamăgit de stadiul lucrărilor la drumul expres Craiova-Piteşti, informează news.ro.
Ministerul Transporturilor, prin intermediul CNAIR, a urgentat perioada de proiectare la cele două tronsoane ale drumului expres Craiova – Piteşti, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de CNAIR.
Contractele pentru aceste tronsoane au fost semnate în decembrie 2018, iar perioada de proiectare era de 12 luni, cea de execuţie fiind de 24 de luni, pentru fiecare tronson.
„În urma discuţiilor dintre CNAIR şi constructori, s-a stabilit urgentarea proiectului prin scurtarea perioadelor de proiectare şi de execuţie, cât mai mult posibil. Astfel, pentru Tronsonul 2, care va fi construit în proximitatea localităţilor Balş şi Slatina, proiectul tehnic a fost aprobat încă din luna februarie 2019, deci cu 10 luni mai devreme decât termenul contractual. În acest moment se aşteaptă finalizarea tuturor documentelor necesare aprobării Hotărârii de Guvern de expropriere, pentru ca amplasamentul şantierului să poată fi predat constructorului”, arată CNAIR.
Compania precizează că, în plus, constructorul a primit autorizaţii de construcţie pe acele sectoare pe care terenurile sunt în proprietatea statului, în 21 mai, respectiv 28 iunie.
„Din momentul în care va începe construcţia şi pe alte sectoare, CNAIR va continua să ajute constructorul (Spedition UMB) să accelereze perioada de execuţie. În ceea ce priveşte Tronsonul 1, perioada de proiectare a fost devansată, iar proiectul tehnic a fost aprobat în luna mai 2019. Şi aici perioada de proiectare a fost redusă cu 6 luni, ceea ce a permis începerea mai devreme a unor lucrări pregătitoare”, mai arată CNAIR.
De asemenea, constructorul a primit în 22 mai autorizaţie de construcţie pe anumite sectoare pe care lucrează şi în acest moment, pe terenuri proprietate publică. Această activitate va duce şi aici la reducerea termenului de execuţie şi implicit la finalizarea mai devreme a tronsonului.
„În acest moment, presiunile asupra constructorilor sunt inutile, deoarece suntem în faza în care se aşteaptă finalizarea documentelor necesare începerii lucrărilor şi pe sectoarele care nu au fost încă abordate. De asemenea, nu se poate reproşa constructorilor că nu lucrează, deoarece aceştia se află contractual încă în perioada de 12 luni destinată proiectării”, susţin reprezentanţii CNAIR.
Ei adaugă că fac eforturi pentru fluidizarea circulaţiei în zona Balş, prin implementarea unui sistem de semaforizare inteligent, proiect care ar urma să fie finalizat în 20 iulie, faţă de octombrie cum era prevăzut.
„Aceste demersuri demonstrează fără echivoc faptul ca Ministerul Transporturilor şi CNAIR, împreună cu antreprenorii, fac eforturi pentru a găsi soluţii eficiente care duc la optimizarea proiectelor”, mai spun reprezentanţii CNAIR.
Preşedintele Ford România, britanicul Ian Pearson, s-a arătat dezamăgit de stadiul lucrărilor la drumul expres Craiova-Piteşti, în condiţiile în care autorităţile au promis că centura oraşului Balş va fi gata până la finalul anului.
Ford are, la Craiova, o fabrică de automobile, iar reprezentanţii companiei au subliniat, în mai multe rânduri, importanţa infrastructurii pentru industria auto din România.
Pearson a vizitat şantierul drumului expres şi a publicat câteva poze pe contul de Facebook.
”Am avut nevoie de aproape o oră ca să traversez Balşul, săptămâna trecută, aşa că am decis să văd în ce stadiu se află lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti, în special cele la centura Balşului. Lucrările au început în data de 22, cu anunţul că centura va fi gata până la finalul anului! Aşa cum puteţi vedea în pozele pe care le-am făcut ieri, nu a fost înregistrat vreun mare progres de la startul lucrărilor”, a scris Pearson, pe contul de Facebook.
El a subliniat, din nou, importanţa vitală a acestui drum pentru oamenii şi firmele din Craiova. Totodată, a promis că va monitoriza evoluţia lucrărilor, în speranţa că promisiunile vor fi respectate.
În aprilie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat, în şedinţa de Guvern, adoptarea unei hotărâri pentru declanşarea procedurilor de expropriere pentru primul tronson al drumului expres Craiova-Piteşti, care va avea 17,7 kilometri. Sumele estimate pentru despăgubirile care vor fi acordate pentru imobilele aflate pe traseul viitorului drum expres se ridică la aproximativ 4 milioane de lei.
Drumul expres Craiova – Piteşti va avea patru benzi de circulaţie şi va ocoli oraşele Balş şi Slatina. În luna decembrie a anului trecut, au fost semnate contractele pentru construcţia a 57 de km, pentru circa 385 de milioane de euro.
Sursa: stiripesurse.ro