Clubul Sportiv Municipal Slatina face angajări

0
802

Clubul Sportiv Municipal Slatina, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a  două funcții contractuale vacante. Este vorba despre şef de birou şi paznic. Candidații care doresc să ocupe aceste posturi trebuie să aibă: studii superioare economice absolvite cu diplomă de licenţă și vechime în specialitatea studiilor de minimum 1 an, pentru șef de birou și şcoală generală opt clase, şcoală profesională sau diplomă de bacalaureat și atestat profesional conform Legii numărul 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată şi actualizată (certificat calificare – agent pază, atestat agent pază), pentru postul de paznic, pentru care  nu se cere vechime. Termenul limită de depunere a dosarelor este 2 octombrie, ora 16.00. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 10 octombrie, ora 10.00, iar interviul pe 13 octombrie, de la aceeași oră. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Clubului Sportiv Municipal din Slatina, bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu numărul 3, judeţul Olt, de luni până joi, între orele 08.00 – 16.30, vineri între orele 08.00 – 14.00 sau la telefon 0349/881.148.

Ilie Bîzoi