Dimineață ploioasă de marți și-o cafea cu ea. Ea, punctualitatea perfectă, semn de disciplină de-o viață. Pentru că altfel n-ar fi existat recordul mondial la marș, proba 3.000 m în sală.
Pentru că altfel nu s-ar contura succesul. Medaliile, premiile, respectul și recunoașterea nu se cer. Se câștigă.
Claudia Ștef iubește sportul, copiii, să râdă și să citească. O fac fericită lucrurile mărunte și nu s-a raportat niciodată la partea financiară.
”Nu-mi amintesc cum era viața mea înainte de sport. Când m-am apucat de sport, au fost multe renunțări. Unii le numesc sacrificii, eu nu le-am numit niciodată așa, pentru că dacă ar fi să o iau de la capăt aș face exact aceleași lucruri. Într-adevăr, vacanțele nu erau vacanțe pentru că mergeam la antrenamente, sărbătorile nu erau sărbători pentru că mergeam la antrenamente. Dar eu personal am trăit pentru sport, nu le-am simțit ca pe ceva care mă stresează. Pur și simplu, copilăria mea, tinerețea mea, viața mea a fost construită să fac sport.”
Prima dragoste i-a fost atletismul, iar din clasa a XI-a s-a apucat de marș, dintr-o întâmplare nefericită la vremea respectivă: ”Mi-am descoperit niște probleme medicale la spate, două vertebre sudate din naștere, era congenitală problema. Făcând triplu salt, din cauza șocurilor de la bătăile de la lungime, coloana îmi era afectată.”
Pentru că s-a considerat ”o tipă mai egoistă în privința performanțelor, nu agreeam ideea de a depinde de cineva, de acțiunile cuiva ca eu să pot face performanță”, nu și-a fructificat drumul într-un sport de echipă, handbalul, deși fusese selecționată în cadrul școlii.
”Din clasa a IX-a am început să visez la performanță. Prin sport înveți să-ți educi emoțiile, să ți le stăpânești, să ți le conștientizezi. Până la urmă, în viață, în orice domeniu pierzi la un moment dat. Ca să ajungi să câștigi, trebuie mai întâi să înveți să pierzi cu demnitate. Nu trebuie să ai bariere, important este să crezi în șansa ta.”
Se scuză că are vocea un pic răgușită și-mi povestește că nu a descurajat-o câtuși de puțin că la competiții din întreaga lume concura cu oameni care aveau în spate condiții mai bune de antrenament, rezultat al faptului că alte neamuri fac din sport o cultură. Și-ar dori să se întâmple și-n România.
”Am învățat pe propria pielea că complexele de inferioritate nu ajută absolut deloc. Le-am avut din punctul ăsta de vedere. Pentru că vedeam echipamente mai bune, spații de antrenament mai bine puse la punct, o infrastructură aferentă atletismului, de care aș fi avut și eu nevoie. Ușor-ușor am învățat că dacă te lași copleșit de aceste aspecte nu poți să performezi și atunci am încercat să compensez lipsurile prin dorință, voință, muncă.”
Cât despre eșecuri, nu le-a alocat prea mult timp: ”În general, după un eșec nu mă gândeam foarte mult la eșecul respectiv. Eram tristă în ziua aia, dar a doua zi o luam de la capăt fără să revin asupra lui. Desigur că îl analizam, să văd unde am greșit, ce am greșit, însă nu rămâneam prinsă în trecut.”
Le este recunoscătoare părinților, pentru că ”din fericire m-au susținut, nu s-au opus, m-au lăsat să-mi urmez visul. Încă de mică am știut că pot să ajung mare sportivă” și antrenorului său, pentru că ”m-a ajutat că a scos în evidență doar lucrurile bune.” Același lucru îl pune în practică și cu elevii ei. Îi motivează prin afirmații pozitive, le creează atmosfera astfel încât să facă sport din plăcere, îi învață să fie mai buni astăzi decât versiunea lor de ieri, și mâine mai buni decât versiunea lor de astăzi.
Claudia Ștef mizează (și a făcut-o dintotdeauna) pe sinceritate. N-a interesat-o să fie o vedetă, ci s-a focusat pe obiective înalte. N-a durut-o când o cunoșteau românii din străinătate și autohtonii, iar la ea-n oraș nu a fost aplaudată la scenă deschisă. O deranjează lipsa de educație și speră ca românii să dea mai multă importanță sportului.
”Din fericire, în străinătate toți românii care veneau la competiții erau oameni care cumva își schimbaseră mentalitatea. În străinătate, oamenii nu te judecă, asta e un lucru extraordinar. Te susțin indiferent de ce ai face, și primu,l și ultimul dacă ești, aceeași susținere și același respect îl au pentru competitori.”
Claudia Ștef mizează (și a făcut-o dintotdeauna) pe două lucruri: pasiune și muncă.
