Clădirea Policlinicii Vechi, reabilitată de CJ Olt. Investiția depășește 112 miliarde ROL

0
545

Consilierii județeni au aprobat, în ședința ordinară de joi, documentația tehnico-economică pentru reabilitarea clădirii în care a funcționat vechea Policlinică din Slatina. Valoarea totală a investiției depășește 11,2 milioane de lei.

Potrivit președintelui Consiliului Județean (CJ) Olt, Marius Oprescu, investiția presupune o serie de lucrări complexe, astfel încât anumite părți din clădire vor fi închise atunci când se  vor derula lucrările, prognozate să înceapă anul viitor. „Investițiile la Policlinica veche presupun o serie de lucrări complexe de modernizare,  cu atât mai complexe cu cât acea clădire este folosită în momentul de față și trebuie ca anumite părți din clădire să fie închise ca să putem lucra. Astăzi abia am aprobat indicatorii tehnico economici, va urma procedura de scoatere la licitație, fie proiectare și execuție, ori, separat, proiectare, separat execuție. Deci estimăm că anul acesta nu vor începe lucrările, ci, probabil, la începutul anului viitor”, a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Clădirea a fost construită în 1975, cu destinația de policlinică în scopul prestării de servicii medicale catre populație. În perioada 2003-2011, spații din clădire au fost date în administrare către Spitalul Județean de Urgență Slatina, Direcția de Sănătate Publică Olt, Centrul de Transfuzie Sanguină Olt, Centrul Județean de Aparatură Medicală, Casa Județeană de Pensii Olt și unor medici de familie pentru a-și deschide aici cabinete. Dacă în spațiile aflate în administrare și concesionare s-au făcut unele lucrări necesare desfășurării activității, în spațiile comune respectiv, holurile, casa scărilor, subsolul tehnic, acoperișul tip terasă nu s-au efectuat de-a lungul timpului lucrări de întreținere sau de reabilitare. Investiția a cărei valoare se ridică la 11.257.897 lei (112 miliarde ROL), inclusiv TVA, va fi realizată cu bani din bugetul județului.

Ilie Bîzoi