CJ Olt, proiect pentru reabilitarea clădirii DGASPC Olt

0
190

Consilierii județeni au aprobat luni, 18 aprilie, depunerea proiectului „Reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice la clădirea sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt” în vedea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Axa de Investiții 2- Schema de Granturi pentru Eficiența Energetică și Reziliență în clădiri publice.

Astfel, clădirea DGASPC Olt de pe strada Drăgănești din Slatina va fi anvelopată, se va schimba tâmplăria, sistemele de apă, de canalizare și de electricitate vor fi reabilitate, urmând ca această clădire să fie dotată cu două stații de încărcare electrică.

Vicepreședintele CJ Olt, Virgil Delureanu, a precizat că

„Pentru creșterea eficienței energetice, urmează ca acest proiect să fie depus cât mai repede. Ne vor solicita anumite documente, instrucțiuni referitoare la acest proiect și să avem timp să ne pregătim. Anul acesta se fac documentele și se depun, valoarea proiectului este de 2,5 milioane de euro, deci un proiect de importanță majoră pentru DGASPC Olt. Este vorba de clădirea din Slatina, dar și celelalte sedii, anexe la construcția principală”, a spus Delureanu.