Ciocârlia și capra neagră devin specii protejate

0
528

Ciocârlia şi capra neagră vor fi puse sub protecţie, a anunțat joi ministrul Mediului, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă.

„Am luat decizia de a pune sub protecţie două specii emblematice pentru România, pentru care, din păcate, până acum, vânătoarea a fost permisă fără niciun fel de restricţie. Este vorba despre ciocârlia şi capra neagră. Ciocârlia este o specie simbol naţional şi vânarea acesteia nu reprezintă o activitate tradiţională, nu este o practică cinegetică autohtonă. Mai mult, ea se regăseşte pe lista UNICEF a speciilor ameninţate cu dispariţia. La rândul său, capra neagră, deşi este o specie emblematică pentru Carpaţi şi România, care a avut până în 2007 statutul de monument al naturii, odată cu intrarea în Uniunea Europeană a fost scoasă de sub protecţie. În acest sens, vom transmite Guvernului României punctul de vedere al ministerului privind punerea sub protecţie a acestor două specii, pe care le consider şi emblematice şi, evident, foarte importante pentru ţara noastră”, a afirmat Alexe.

Conform Societăţii Ornitologice Române (SOR), ciocârlia de câmp este o specie dorită de vânătorii străini, majoritatea italieni, şi a fost introdusă pe lista păsărilor care se vânează în anul 1996. În 2006, ca urmare a unei campanii SOR, specia redevine protejată, dar numai pentru un an. În 2015, în urma unei alte campanii a SOR şi a organizaţiilor din Coaliţia Natura 2000, cotele de vânătoare au fost înjumătăţite.

Capra neagră se găseşte în România în 98 fonduri de vânătoare din 16 judeţe, administrate de către asociaţii private de vânătoare structuri ale Romsilva, ocoale silvice private şi universităţi cu profil silvic, se arată pe site-ul activiştilor Declic.