Chesnoiu pune pe picioare sistemele de irigații din țară

0
213

În ultima ședință a Comisiei Tehnico-Economice (CTE), desfășurată la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost aprobată documentația de avizare a lucrărilor de reabilitare pentru două obiective de investiții de importanță națională.

Primul dintre ele vizează Canalul Magistral Siret – Bărăgan pentru tronsonul Haret, de la barajul Călimănești până la km 23, în județul Vrancea, care va deservi o suprafață irigată de aproximativ 43.000 ha, iar cel de-al doilea obiectiv aprobat se referă la Reabilitarea stațiilor de pompare de bază, a stației de repompare, a canalelor de aducțiune și de distribuție din amenajarea de irigații Sadova Corabia”, județul Dolj.

Amenajarea de irigații Sadova Corabia pune la dispoziția fermierilor din județele Dolj și Olt o suprafață irigabilă de 71.773 ha, fiind utilizată metoda de udare prin aspersiune. Această amenajare a fost realizată în anul 1970, cu sprijinul unor experți britanici, care au participat la elaborarea proiectului, au asigurat asistența tehnică, precum și utilajele necesare executării lucrărilor. Terenul amenajării este constituit din soluri nisipoase si material argilos, astfel că prin reabilitarea acestei amenajări de irigații, riscul deșertificării în contextul actual al schimbărilor climatice este diminuat, iar fermierii vor avea posibilitatea irigării culturilor.

Am reluat procesul de accelerare a investițiilor în sistemele de irigații, atât de necesare agriculturii românești și mă bucur că am reușit anul acesta să punem în funcțiune 4 noi investiții care deservesc o suprafață totală irigabilă de peste 50.000 de hectare. Din păcate, s-a bătut pasul pe loc în ultimii doi ani, dar deja am recuperat mult din timpul pierdut și până la finalul anului vor fi recepționate lucrările pentru alte 20 de proiecte de investiții. Majorarea la 1.5 miliarde de euro a bugetului alocat investițiilor în infrastructura de irigații și includerea prin lege la finanțare a sistemelor de irigații la nivelul fermei, adoptate recent de Parlament, alocarea prin noul PNS a 500 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului secundar de irigații, sistemelor locale, micro-sistemelor locale de irigații la nivelul fermei constituie garanția creșterii suprafeței irigabile a României”, a declarat Adrian CHESNOIU, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.