Din respect pentru cei care l-au inspirat să urmeze cursurile Liceului Militar, deputatul de Olt, Adrian Chesnoiu, susține actualizarea pensiilor militarilor.
Totodată, olteanul menționează că ”din luna aprilie, reprezentantul PNL care conduce Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților ține la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate (PL-x nr. 262/2024 Lege pentru aprobarea OUG 26/2024).„
”Este timpul să dăm cărțile pe față! Partidul Social Democrat cere liberalilor să nu mai blocheze inițiativele legislative privind actualizarea pensiilor militarilor. Și nu este un mesaj electoral! Din luna aprilie, reprezentantul PNL care conduce Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților ține la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate (PL-x nr. 262/2024 Lege pentru aprobarea OUG 26/2024). Devotamentul, sacrificiul și angajamentul loial față de țară ale militarilor noștri sunt valori de necontestat și modele pentru fiecare dintre noi cei care iubim România și promovăm interesele țării! Personal, am un respect deosebit pentru toți cei care au slujit în Armata Română și în structurile de ordine publică și siguranță națională. Am trăit printre ei, în Caracal fiind unități militare reprezentative. Purtătorii hainei militare m-au inspirat și, în mare parte, decizia mea de a urma Liceul Militar se datorează celor care au ales să își pună viața în pericol pentru liniștea noastră, a tuturor! Sper ca PNL să explice de ce luni de zile a refuzat să trimită în Parlament, pentru vot final, inițiativa legislativă privind actualizarea acestora.” a transmis deputatul de Olt.