Bărbatul din Olt care și-a ucis cu bestialitate soția la sfârșitul lunii martie, înjunghiind-o de mai multe ori, rămâne după gratii.
Decizia a fost luată recent de Tribunalul Olt în dosarul 1090/104/2024.
„În baza art. 236 alin.1 din Codul de procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul nr. 66/237/P/2024 din data de 23.05.2024. În temeiul dispoziţiilor art. 236 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Neagoe Dumitru, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Olt, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 199 alin. 1 C.p., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 31.05.2024 până la data de 29.06.2024, inclusiv”, se arată în încheierea instanței de judecată.