Senatul a publicat recent lista indemnizațiilor lunare și salariilor de bază ale senatorilor, începând cu 1 iulie 2017, în care se arată că cel mai mare venit brut îl are secretarul general, 19.055 de lei pe lună. Și cei trei senatori de Olt, dar și cei șase deputați din actuala legislatură au salarii pe măsura muncii prestate!
Deputații și senatorii sunt principalii beneficiari ai legii salarizării bugetarilor. Pe lângă creșterea indemnizațiilor, actul normativ atrage creșterea sumelor forfetare, a celor pentru cazare și a pensiilor foștilor parlamentari.
Potrivit listei, secretarul general are o indemnizație lunară de 19.055 lei pe lună, președintele Senatului are o indemnizație brută de 16.675 de lei, vicepreședinții – 15.515 lei, secretarii și chestorii – 15.225 lei, liderii de grup – 14.500, președinții de comisii – 14.065, iar un senator – un salariu de 13.050 lei pe lună. Şi Camera Deputaţilor a făcut publice, recent, aceste venituri. Astfel, conform informaţiilor publicate de Camera Deputaţilor, preşedintele acestui for are o indemnizaţie de brută de 16.675 lei, în timp ce secretarul general, are un salariu brut de 19.055 lei.
Totodată, deputaţilor şi senatorilor care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov li se acordă din bugetul camerei deputaţilor şi al Senatului o sumă forfetară în cuantum de 6.525 lei lunar în vederea acoperirii cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti.
La baza de calcul legală pentru aceste salarii este trecută Legea nr. 153/2017. Conform noii legi a salarizării, de la 1 iulie indemnizaţiile lunare ale senatorilor şi deputaţilor au crescut de la aproximativ 7.700 lei brut la 13.050 lei. Spre deosebire de restul bugetarilor, care vor încasa majorările promise pe baza unui grafic eșalonat pe patru ani de zile, parlamentarii vor încasa, din prima lună a aplicării legii, întreaga majorare. În varianta inițială a legii, indemnizațiile parlamentarilor trebuiau să crească de la 1 ianuarie 2018, însă Camera Deputaților a modificat actul normativ.