Ce pensii încasează foștii magistrați din Olt

0
1667

În timp ce mulţi dintre pensionarii olteni abia dacă se descurcă să trăiască din pensiile pe care le primesc lunar, după o viaţă de muncă, există şi o altă categorie, a celor care au muncit o viaţă la stat, iar acum au o bătrâneţe de lux. Din această categorie fac parte foştii magistraţi olteni care încasează lunar pensii speciale de invidiat.

Magistraţii, după ce se retrag din serviciu, se bucură de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz,și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, ceea ce îi transformă în „pensionari de lux”, fapt datorat activităţii onorabile desfăşurate de aceştia. La nivelul judeţului Olt există 54 de pensionari foşti magistraţi, ale căror pensii de serviciu au fost stabilite în baza Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi al judecătorilor, asigurându-le acestora mai mult decât un trai decent şi care depăşesc cu mult pensiile care ajung lunar în buzunarele vârstnicilor.  Astfel, cea mai mare pensie specială, acordată unui magistrat din Olt, echivalează cu peste 30 de indemnizaţii sociale (cuantumul indemnizaţiei sociale este în prezent de 640 de lei). Magistraţi sunt privilegiaţi şi în raport cu parlamentarii ori personalul auxiliar din instanţe. Astfel, într-un top 20 de pensii ce le revin foştilor magistraţi pe primul loc se situează un fost procuror șef care are o pensie de serviciu de 20.896 de lei. Aceasta este, de altfel, şi cea mai mare pensie din Olt.

Pe locul doi se situează un magistrat care are o pensie de 19.808 lei. Locul trei este ocupat de un fost procuror al Înaltei Curți de Casație și Justiție care are mai puțin cu 1.425 de lei față de primul , respectiv 19.471 lei. Pe locul patru în acest clasament se situează un fost procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu o pensie de serviciu de 18.725 de lei. Locul cinci este ocupat de un fost magistrat care are o pensie de 18.571 de lei. Locul șase în acest top este ocupat de un fost judecător care are o pensie de serviciu de 17.763 de lei.

Locul șapte este ocupat de un fost procuror care are o pensie de 17.478 de lei. Locul opt este ocupat de un fost  judecător al Tribunalului Olt, pensionat recent, care după o viață în robă are o pensie de serviciu de 17.098 de lei. Și următorii foști magistrați de pe locurile nouă, zece, unsprezece, doisprezece și treisprezece suportă destul de bine statutul de pensionar, aceștia având pensii de serviciu de 16.769 de lei, 16.717 lei, 16.564 de lei, 16.564 de lei și respectiv 16.304 lei. Pe locul 14 se poziționează un fost magistrat care are o pensie specială de 16.148 lei, în timp ce pe locurile cincisprezece și șaisprezece, la egalitate se află doi fosți magistrați cu o pensie de serviciu de 16.029 lei, fiecare. Pe locul 17 se situează un fost judecător al Tribunalului Olt cu o pensie de 16.022 de lei. Locul 18 în ierarhie este ocupat de un fost magistrat al Tribunalului Olt cu o pensie de serviciu de 15.851 de lei. Penultimul loc în acest top este ocupat de un fost judecător cu o pensie de 15.755 de lei, în timp ce ultimul loc este ocupat de un fost magistrat cu o pensie de 15.496 de lei.

Suma totală suportată din bugetul public pentru plata drepturilor acestei categorii de pensionari a fost, de exemplu, în luna iunie 2018, de 457.110 lei. Un simplu calcul al veniturilor acestora indică o pensie medie lunară de 8.465 lei.

Ilie Bîzoi