Caz revoltător: Un bărbat din Corabia a murit într-o ambulanţă fără medic

0
647

Un bărbat din Corabia a murit într-o ambulanță fără medic și fără echipamente de resuscitare. Polițiștii din Olt au deschis dosar penal și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment.

Un bărbat de 43 ani, din oraşul Corabia, a murit sâmbătă seara într-o ambulanță fără medic, iar polițiştii olteni au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Pacientul trebuia să ajungă la Spitalul Județean Slatina după ce suferise un infarct, iar echipajul medical nu dispunea de echipamente de resuscitare, asistenta din ambulanță efectuând manevrele cu mâinile goale.

Bărbatul suferea se pare de diabet şi s-a simţit foarte rău la sfârşitul săptămânii trecute, motiv pentru care familia a chemat ambulanţa. Numai că, din nefericire, a decedat chiar în ambulanţă. Rudele lui Marius Băiescu sunt revoltate şi susţin că salvarea nu avea medic de urgenţă şi nici nu era dotată cu aparatura necesară. „Asistenta de pe ambulanţă a fost nevoită să îi facă resuscitare cu mâinile goale până la sosirea unui alt echipaj de la Spitalul din Caracal. Cealaltă ambulanţă a venit după 40-50 de minute, mult prea târziu. El era în stare foarte gravă”, spun membrii familiei bărbatului

Familia bărbatului decedat a depus plângere la Poliție și speră că se va face dreptate în acest caz.