Câți bani ar încasa statul român din taxarea pensiilor speciale

0
181

Taxarea pensiilor speciale a devenit o certitudine, a anunțat la începutul acestei săptămâni ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, care a explicat că toți cei care încasează pensii peste 10.000 de lei vor plăti o taxă de solidaritate.

Hotnews.ro a făcut primele calcule, care arată câți bani ar urma să intre în buget din această taxă specială.

Scenariul I – 30% taxă de solidaritate

Dacă din cei 161.000 (MAI, MaPN, SRI), jumătate ar avea pensie specială de peste 10.000 lei, statul ar strânge 241,5 milioane lei/lună.

La aceasta se adaugă sumele în urma taxării celor din Legea 303/2004 (pensie de 18.000 lei/lună) și nr. 83/2015 (circa 11.000 lei/lună pensie). Sumele încasate de aici ar fi de peste 25 milioane lei/lună.

Să nu uităm de cei 300 care au contribuit cum trebuie pentru pensia de peste 10.000 lei (cifră luată în calcul pentru că nu știm cu cât depășesc 10.000 lei). Ar rezulta 0,9 milioane lei, hai să spunem 1 milion de lei, că nu știm câte și cu cât sunt peste suma de 10.000 lei.

Având în vedere cele de mai sus, într-un an statul ar încasa: peste 3,2 miliarde lei.

(suma ar fi mai mare dacă toți cei 161.000 ar avea pensie specială de peste 10.000 lei/lună, dar cum ne lipsesc aceste date, fac doar aproximări)

Scenariul II – 40% taxă de solidaritate

Având în vedere ideea din scenariul de mai sus. În final ar rezulta așa:

Jumătate din cei 161.000 cu peste 10.000 lei: 322 milioane lei/lună

Cei din Legile 303 și 83 (mediile pensiilor le știm și le aveți în prima parte a articolului): 33,4 milioane lei/lună

Cei 300: 1,2 milioane lei/lună

În total: 4,27 miliarde lei/an

Scenariul III – 50% taxă de solidaritate

Jumătate din cei 161.000 cu peste 10.000 lei: 402,5 milioane lei/lună

Cei din Legile 303 și 83: 42 milioane lei/lună

Cei 300: 1,5 milioane lei/lună

În total: 5,35 miliarde lei/an”, scrie Hotnews.ro.

Sursa: stiripesurse.ro