Câte firme din Olt au intrat în insolvență

Date:

Numărul insolvenţelor a scăzut în primele cinci luni cu aproape 65 de procente în Olt, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, dacă în intervalul 1 ianuarie – 30 mai 2019, 34 firme au fost nevoite să declare insolvenţa, în aceeaşi perioadă din 2020 numărul societăţilor care au apelat la această procedură, din cauza problemelor financiare, este de 12. La nivel naţional, cele mai mari scăderi ale numărului de insolvenţe au fost consemnate în judeţele Covasna (-73,91%), Giurgiu (-72,73%), Dâmbovița (-67,65%) și Mehedinți (-66,67%).

În schimb, în Sălaj numărul insolvenţelor a crescut cu 300%, dar tot pe plus a încheiat în primele cinci luni şi Sibiul (66,67%).

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...