CASE ȘI TERENURI DIN OLT, SCOASE LA VÂNZARE DE FISC

0
1866

Pentru a recupera debitele pe care unele firme sau persoane fizice le au la bugetul de stat, Fiscul oltean scoate, la începutul lunii martie, la vânzare mai multe bunuri imobile. Dosarele de participare se depun până pe 3 martie, iar licitațiile vor fi organizate pe 4 martie la sediul Serviciului Fiscal municipal Caracal.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Olt vrea să vândă la licitaţie mai multe bunuri intrate în proprietatea statului, în urma unor confiscări sau executări silite. Astfel, Fiscul oltean organizează, în ziua de 4 martie, la sediul Serviciului Fiscal municipal Caracal, strada Toma Rușcă, numărul 5-7, licitații pentru vânzarea unor bunuri imobile aparținând unor societăți comerciale sau persoane fizice.

În speță este vorba despre clădiri, case și terenuri. Acestea sunt: clădire în suprafață de 38, 40 mp, construită din cărămidă, în Drăgănești-Olt, preț de pornire al licitației de 30.250 de lei; teren intravilan în suprafață de 456 mp situat în localitatea Redea, preț de pornire al licitației de 7.000 lei; teren arabil în suprafață de 4600mp situat în localitatea Caracal, preț de pornire al licitației de 3.800 de lei; ansamblu de bunuri imobile compus din clădire în suprafață de 495,7 mp, situată în localitatea Dobrosloveni și teren intravilan în suprafață totală de 1710mp, preț de evaluare 220.000 lei; teren intravilan în suprafață de 204 mp, situat în Caracal, strada Plevnei și construcții anexa-garaj în suprafață de 31,30mp situate pe terenul mai sus menționat, prețul de pornire al licitației fiind de 42.306 de lei.

În aceeași zi, se va încerca  vânzarea unui ansamblu de bunuri imobile compus din : teren cu construcții în suprafață de 800 de metri pătrați, din care suprafață ocupată 245 metri pătrați, situat în Caracal, strada Rahovei, preț de evaluare 24.700 de lei; casă de locuit în suprafață de 137 metri pătrați, construită din cărămidă, acoperiș tablă, situată în Caracal, strada Rahovei, preț de evaluare 46.950 de lei; casă completare parter, în suprafață de 66 metri pătrați, situată în Caracal, strada Rahovei, preț de evaluare 29.400 de lei; casă completare mansard, suprafață 66 metri pătrați, construită din cărămidă, acoperiș tablă, situată în Caracal, strada Rahovei, preț de evaluare 29.400 de lei; clădire anexă în suprafață de 12 metri pătrați, construită din cărămidă, acoperiș tablă, situată în Caracal, strada Rahovei, preț de evaluare 1.450 de lei; clădire anexă în suprafață de 30 metri pătrați, construită din cărămidă, acoperiș tablă, situată în Caracal, strada Rahovei, preț de evaluare 5.450 de lei; teren arabil în suprafață de 217 metri pătrați, situat în Caracal, strada Rahovei, preț de evaluare 2.550 de lei; clădire în suprafață de 155,10 metri pătrați compusă din parter și construită din cărămidă și teren aferent în suprafață de 1.969 metri pătrați, situate în localitatea Drăgănești Olt, sat Comani, strada Vadu Cumanilor, nr.39, preț de pornire al licitației 124.540 lei și clădire în suprafață de 420 metri pătrați, compusă din parter și etaj, construită din cărămidă și teren aferent în suprafață de 372 metri pătrați, situate în localitatea Drăgănești Olt, strada Rozelor, preț de pornire al licitației 174.720 de lei.

Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Pentru participarea la licitație ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de data licitației următoarele documente: oferta de cumpărare, dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garanție, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; pentru persoane juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/pașaport și declarație pe propria răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul.