Casa Județeană de Pensii Olt a acordat peste 2.600 ajutoare de deces

0
222

În primele cinci luni ale acestui an, Casa Județeană de Pensii Olt a acordat un număr de 2.693 ajutoare de deces,  în cuantum de  aproximativ 16 de milioane lei.

Dintre acestea, un număr de 2.492 ajutoare de deces au fost acordate ca urmare a decesului pensionarilor, 79 de ajutoare de deces ca urmare a decesului asiguraților și 122 ajutoare de deces acordate în cazul decesului membrilor de familie ai pensionarilor și ai asiguraților.

„Începând cu data de 01 ianuarie 2022, cuantumul ajutorului de deces in cazul decesului asiguratului sau pensionarului este de 6.095 lei, iar in cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului valoarea ajutorului de deces este de 3.048 lei”, arată Casa Județeană de Pensii Olt.

Ajutorul de deces se acorda unei singure persoane, fie ca este vorba despre unul dintre soti, copiii, părinții decedatului sau a oricărei persoane care dovedește cu acte ca a suportat cheltuielile de deces.

 Ajutorul de deces se acordă pe baza următoarelor documente:

  1. a) cerere pentru acordarea ajutorului de deces,
  2. b) certificat de deces (original şi copie);
  3. c) act de identitate al solicitantului (original şi copie);
  4. d) acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul,
  5. e) dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie).