Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea fi mai mare decât valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice tip de concediu medical, inclusiv pentru sarcină și lăuzie. Până în prezent, persoanele fizice care se asigurau opțional pentru concedii medicale puteau alege să beneficieze de indemnizații pentru care baza de calcul era de până la 3 salarii minime brute, cu excepția concediilor de sarcină și lăuzie, pentru care baza de calcul putea fi de până la 12 salarii minime brute.
Totodată, venitul menționat va trebui să fie același cu cel înscris în declarația fiscală depusă în vederea plății contribuției de sănătate sau, după caz, cu media veniturilor lunare înscrise în declarație.
”Persoanele fizice, altele decât salariații și asimilații acestora, pot încheia opțional contract cu casa de asigurări de sănătate pentru concedii și indemnizații medicale. Cuantumul acestor indemnizații se stabilește în funcție de venitul lunar înscris în contract, pe baza unei formule de calcul.
Contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență de modificare și completare a OUG nr. 158/2005 se vor modifica prin acte adiționale ce vor intra in vigoare începând cu data de 1 iunie 2023.
Modificările aduse de acest act normativ erau necesare pentru implementarea unui mecanism echitabil și unitar pentru calculul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, în scopul gestionării eficiente a fondurilor alocate acestui domeniu.” transmite CAS Olt.