CARE SUNT COMPANIILE DIN OLT CARE AU EXPORTAT MĂRFURI DE APROAPE 1,3 MILIARDE DE EURO

0
174

Exporturile realizate de firmele oltene, în primele 11 luni din 2020 s-au cifrat la aproape 1,3 miliarde de euro, potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Olt.

Ultimele date publicate de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt arată că, în intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2020, companiile din Olt au vândut în afară produse de 1.286.225.000 de euro. În structura pe mărfuri a exporturilor, cinci secţiuni de mărfuri deţin 98,6% din totalul exporturilor. Cifrele publicate de DRS Olt arată că evoluţia exporturilor a fost influenţată, în general, de rezultatele companiilor producătoare de metale comune şi articole din acestea, domeniu în care judeţul Olt excelează comparativ cu alte ramuri ale economiei judeţului. Aceste societăţi au vândut produse cu o valoare totală de 599.924.000 euro, reprezentând 46,6% din totalul exporturilor. Pe locul doi se situează firmele producătoare de materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea care au vândut produse în valoare de 458.691.000 euro, reprezentând un procent de 35,7%. Pe locul trei în ce priveşte exportul de mărfuri se situează maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, cu 12,7 procente din totalul exporturilor, totalizând 163.544.000 de euro, în timp ce pe poziţia a patra se află secţiunea materii textile şi articole din acestea, cu 2,7 la sută din totalul produselor exportate, respectiv cu 34.446.000 de euro. Pe ultimul loc în privinţa exporturilor se situează mijloacele de transport, cu 0,9% respectiv 11.687.000 euro.