Duminică, 16 septembrie, a avut loc o nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale, pentru tichetele emise în perioada 1 – 31 august 2018, în urma căreia au ieşit câştigătoare bonurile fiscale cu o valoare de 60 de lei lei emise în data de 21 august 2018.
Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Depunerea cererilor de revendicare a premiului, de către deţinătorii de bonuri câştigătoare, se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.
În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri (la nivel naţional), premiul de 1.000.000 lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare.
Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.
În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată cu urnele Loteriei, într-o nouă extragere televizată, care va fi anunţată ulterior.
Ilie Bîzoi