Caracalul, capitala medicinei românești. Zilele Medicale Caracalene, ediție jubiliară

0
1632

Sala Teatrului Naţional din Caracal va găzdui, în perioada 18-20 octombrie 2018, cea de-a X-a ediţie a Zilelor Medicale Caracalene. La eveniment sunt aşteptaţi peste o sută de medici din centre universitare puternice, precum Bucureşti  şi Craiova, și bineînțeles din Olt şi din judeţele limitrofe. Evenimentul este organizat de Spitalul Municipal Caracal în colaborare cu Primăria Caracal, Colegiul Medicilor Olt și Direcția de Sănătate Publică Olt.

Timp de trei zile Caracalul va deveni capitala medicinei româneşti. Profesori universitari doctori cu renume din centre universitare puternice vor fi prezenţi în fosta reşedinţă a judeţului Romanaţi pentru a aduce noutăţile din domeniul  medical. Interesul pentru aflarea noutăţilor din medicină este unul destul de mare, dovadă că peste o sută de medici din Bucureşti şi Craiova, Olt, dar şi din județele învecinate, şi-au anunţat  prezenţa la această reuniune. În cadrul manifestărilor ştiinţifice vor avea loc simpozioane de cardiologie, nefrologie, ortopedie, pneumologie, medicină de familie, dar și din alte specialități medicale. „Zilele Medicale Caracalene sunt organizate între 18 și 20 octombrie. Este a zecea ediție, jubiliară. Avem ca lectori pentru lucrările respective și diverși medici din cadrul spitalului nostru și de la alte spitale, dar mai ales cadre universitare din Craiova și din București în număr de 11 sau 14. Subiectele sunt din diverse specialități medicale: de cardiologie,  de nefrologie, de diabet, de ortopedie, ORL, de pneumologie și de medicină generală. De asemenea, vor fi abordate și subiecte de actualitate cum ar fi cel legat de problema vaccinării. Sunt invitați și medicii de medicină generală în sesiunea de sâmbătă dimineață atunci când va veni și vicepreședintele pe țară al medicilor de medicină generală. Sunt teme interesante și sperăm că va fi și auditoriul pe măsură pentru că într-adevăr este o muncă, un efort și material și fizic și psihic al celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment. Noi am definitivat programul încă de luni, 1 octombrie,  însă continuăm să trimitem pe e-mail  invitații și la alte spitale din zonă. Chiar am vorbit și cu colegii de la Drăgășani, din Teleorman, din Dolj și Gorj și  încă se mai pot înscrie. Eu știu cred că vor fi vreo sută de medici. Vor fi prezente bineînțeles și autoritățile locale care de fiecare dată au fost invitate pentru că dumnealor reprezintă un sprijin real pentru spital. Locația unde va avea loc evenimentul este Teatrul Național. De fiecare dată această locație ne-a fost oferită de către primărie și nu plătim chirie și acest lucru este benefic. În plus clădirea teatrului este o clădire emblematică pentru orașul nostru și imprimă celor veniți la eveniment o stare de bine deosebită și ne mândrim cu această clădire, mai ales că este înainte și referendumul pentru Olt-Romanați. Noi le-am făcut și anul trecut invitaților o surpriză artistică cu Imnul Romanațiului și cred că și anul acesta va fi aceeași surpriză”, a precizat dr. Daniela Buiculescu, managerul Spitalului Municipal Caracal.

Ilie Bîzoi