Când va avea loc procesul în cazul Dincă?

0
230

Deși au trecut patru luni decând Gheorge Dincă, suspectul presupuselor crime de la Caracal a fost trimis în judecată, până în prezent, Tribunalul Olt s-a ocupat doar de verificarea legalității și temeinicia arestătii sale preventive. Următoarele zile însă, vor fi decisive.

Totuși, situația pare să se apropie de o decizie, după ce familiile Măceșanu și Melencu au primit citații de judecare pentru data de 20 mai.

„Părinții Alexandrei Măceșanu vor fi miercuri în sala de judecată”, spune avocatul lor. Și mama, și bunicul Luizei Melencu vor veni la Tribunalul Olt.

Tot atunci vor fi discutate cererile și excepțiile invocate de familiile victimelor. Rudele fetelor cer reluarea anchetei.

„Sunt multe neconcordanțe, nu putem accepta dosarul așa. Nu există probe, și atunci ce facem? Ne bazăm doar pe declarația lui Dincă?”, a declarat mama Monicăi Melencu.

Dincă, păcălit de anchetatori?

Totodată, se pare că și Gheroghe Dincă vrea ca dosarul lui să fie trimis înapoi, deoarece consideră că „a fost păcălit de anchetatori.

„Și Dincă a cerut să fie trimis dosarul înapoi, spunând că a fost păcălit de anchetatori. În acel memoriu, el acuză faptul că a fost evaluat psihologic fără avocat”, a spus Carmen Obîrșanu, avocata familiei Melencu.

Gheorghe Dincă e acuzat în dosarul Carcal de săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat, profanarea de cadavre sau morminte.