Canalizare în comuna Milcov

0
484

Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” în comuna olteană Milcov va fi înființat sistemul de canalizare  în satele Milcovu din Deal și Milcovu din Vale. Valoarea acestei investiții se ridică la suma de 7.985.015,91 lei.

Totodată, Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 58 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 587.250.613,60 de lei.

Contractele semnate vizează modernizarea străzilor și a drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare, precum și realizarea racordurilor la sistemul de canalizare.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 1.446, în valoare totală de 16.073.553.982,68 de lei.