Bustul lui Ion Oblemenco, dezvelit la Corabia

Date:

Cu prilejul împlinirii a 77 de ani de la naşterea lui Ion Oblemenco, în Corabia, oraşul său natal, a fost dezvelit oficial bustul fotbalistului. Bustul lui Oblemenco, operă a sculptorului corăbian Emilian Nuțu, este amplasat în parcul Carol I, în vecinătatea sălii de sport Lulu Stănescu și a complexului sportiv San Siro.

La eveniment au participat primarul Corabiei, Iulică Oane, surorile lui Ion Oblemenco, Clava Negrilă şi Marilena Ţenovici, fiica „Tunarului”, Clara Pigulea şi soţul acesteia, Adrian Pigulea, președintele clubului Universitatea Craiova Sorin Cârţu, managerul general Marcel Popescu, Costică Donose, Nicolae Ungureanu şi Silviu Lung și mulți alții.

Din anul 2002 Ion Oblemenco este cetățean de onoare al orașului Corabia.

Ion Oblemenco, născut în orașul Corabia în data de 13 Mai 1945, a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști români, supranumit Tunarul din Bănie. A jucat 285 de jocuri în divizia A, înscriind 170 de goluri și câștigând în total 4 titluri de golgheter al României. Pentru Universitatea Craiova a jucat în perioada 1966 – 1977. În 1982 duce Știința, ca antrenor, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni. A decedat în data de 1 Septembrie 1996 la vârsta de 51 de ani.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Alocăm aproape 165 de milioane de euro”

Ministerul Agriculturii, reprezentat de Florin Barbu, a deschis o...

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...