În cadrul ședinței ordinare din data de 29 septembrie 2022, consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre ce prevede acordare de burse de ajutor social elevilor care
frecventează cursurile Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Balș și ale Școlii Profesionale Speciale Balș, pentru anul școlar 2022-2023.
Bursele în valoare de 200 lei/lună se acordă unui număr de 92 elevi care frecventează cursurile Centrului Școlar pentru Educație Incluziva Balș, dar și unui număr de 91 elevi care frecventează cursurile Școlii Profesionale Speciale Balș.
Bursele de ajutor social se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale, pe perioada pregătirii practice și pe perioada vacanțelor școlare.
Bursele de ajutor social nu se acordă pe perioada vacanței de vară: elevilor care nu au promovat anul școlar; elevilor care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o
disciplină și au acumulat mai mult 20 de absențe nemotivate/an; absolvenților învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat; elevilor care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.