La o lună de la organizarea Bursei locurilor de muncă, doar unul din opt olteni care a trecut prin faţa angajatorilor a fost angajat.
A trecut o lună și jumătate de la desfăşurarea Bursei locurilor de muncă, iar Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt a dat publicităţii rezultatele finale ale acestei acţiuni care a avut loc concomitent la Slatina şi Caracal.
Conform datelor prezentate de instituţie, din cele 429 de persoane selectate pentru angajare la Bursa din 12 aprilie 2019, la o lună și jumătate după eveniment, puţin peste 100 au fost angajate. La Bursă au participat 62 de agenţi economici, în cele două locaţii, care au oferit 992 locuri de muncă, din care 57 pentru persoanele cu studii superioare. La acea dată, nicio persoană nu fusese angajată pe loc, în schimb fuseseră selectate peste 400 de persoane în vederea încadrării.
„Din cele 429 de persoane selectate în vederea încadrării, dintre care la Slatina 368 și la Caracal 61 persoane, au fost angajate în cele din urmă 123”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache.