Mai mulți olteni, beneficiari de prestații sociale, sunt buni de plată, după ce au încasat ilegal ajutoare financiare de la stat. Neregulile au ieșit la iveală în urma controalelor efectuate de inspectorii Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Olt.
Controalele efectuate de AJPIS Olt, în anul 2017, cu privire la sumele acordate de la bugetul de stat, pentru plata unor ajutoare, au scos la iveală unele nereguli. În urma verificărilor, mulţi olteni sunt nevoiţi să restituie sumele de bani încasate nejustificat. Situația, în opinia conducerii AJPIS Olt, se datorează neglijenței unor funcționari din primăriile din județ. „Verificările s-au făcut după CNP-uri. În 2017 au fost verificate, în ceea ce priveşte venitul minim garantat, 469 de CNP-uri şi am dispus 179 de măsuri cu impact financiar, respectiv restituire debit. S-au verificat, de asemenea, 1.600 de CNP-uri ale beneficiarilor de alocaţie de susţinere a familiei şi am dispus 506 măsuri de restituire debit. Din 369 de CNP-uri verificate, în ceea ce priveşte indemnizaţia de creştere a copilului, s-au dispus 15 măsuri de restituire debit. Avem, de asemenea, 33 de măsuri de restituire debit, după verificarea a 465 de CNP-uri ale persoanelor care au primit stimulent de inserţie. Aş putea spune că este vorba despre o neglijenţă a funcţionarilor din primării, pentru că documentaţia transmisă conţinea documente eronate, CNP-uri greşite”, a precizat directorul executiv al Agenţiei Județene de Plăţi şi Inspecţie Socială Olt, Ileana Ghiţă.
Ilie Bîzoi