Atenţie de unde cumpăraţi brânză. Contrar aşteptărilor, aceasta s-ar putea să fie fabricată din orice, mai puţin din lapte. Micii comercianţi înşeală clienţii, oferind spre vânzare produse obţinute din grăsimi vegetale etichetate cu denumirea de brânză Feta. Iar mai grav este faptul că potrivit comisarilor de la Protecţia Consumatorilor astfel de produse se vând pe pieţele din judeţul Olt de mai bine de doi ani.
Produsele susţin reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt se întâlnesc îndesosebi în magazinele din mediul rural, dar şi unele magazine din oraşe comercializează astfel de produse vegetale care au trecută denumirea de brânză Feta. „Se numeşte popular brânză Feta. Este un produs vegetal care se face pe bază de soia şi de zer. Popular se numeşte Feta, dar ea nu este. Este undeva la un preţ de opt lei, iar pe etichetă la comerciant, la magazin scrie brânză Feta”, a precizat comisarul Iuliana Duţă, din cadrul CJPC Olt. Deşi comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat o serie de amenzi se pare că acest lucru nu i-a speriat pe comercianţi care recurg în continuare la astfel de practici. „Noi chiar am sancţionat magazine de genul acesta pentru că fac o informare eronată şi nu este produs Feta, ci este un produs vegetal. Noi am aplicat sancţiuni în cursul mai multor ani pentru că noi am avut sesizări de la Minister de doi ani încoace pe acest aspect. Sancţiunile s-a aplicat pe Legea 148 privind publicitatea, iar amenda prevăzută este de la 2.000 de lei în sus”, a conchis Duţă. Comisarii CJPC Olt susţin că în cazul unor abateri repetate se poate ajunge chiar la suspendare unităţilor care comercializează astfel de produse. Brânză făcută numai din grăsimi vegetale este un produs care poate produce cancer dacă este consumat frecvent, susţin specialiştii.
Ilie Bîzoi