Bogdan Mihuți: ”Vă asigur că nu voi dezamăgi și voi fi mereu deschis dialogului cu cetățenii a căror interese le susțin din Parlamentul României”

0
0

Bogdan Florian Mihuți este în fața unui nou capitol din viața sa, acela de deputat. Acesta și-a câștigat locul în Parlamentul României la alegerile din 1 decembrie. În urma rezultatului obținut, social-democratul a ținut să le mulțumească oamenilor care au crezut în el și care i-au fost alături: Adrian Chesnoiu, deputat PSD,  Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal și Lari Pătran, viceprimarul din Caracal. Totodată, mulțumirile lui Mihuți se îndreaptă și către cetățeni:

1 Decembrie a fost o zi a schimbării, o zi în care prin votul cetățenilor din județul Olt am fost ales deputat PSD. Vă mulțumesc pentru încredere și vă asigur că înțeleg și simt importanța acestui vot. Îmi voi asuma cu maximă responsabilitate sarcina de a promova și susține interesele locuitorilor Municipiului Caracal, orașul meu natal, și ale cetățenilor din Olt. Mulțumesc în mod special domnului Adrian Chesnoiu, deputat PSD, domnului Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal și domnului Lari Pătran, viceprimar, care au crezut în mine și au propus candidatura mea pe listele PSD Olt. Alături de colegii din organizația municipală de partid am construit în acești ani proiecte prin care am câștigat încrederea dumneavoastră. Alături de echipa condusă de dl. Primar Ion Doldurea, am participat direct la implementarea multor proiecte în orașul nostru. Mă consider un norocos că am avut și am șansa să lucrez cu oameni profesioniști și dedicați muncii lor și oamenilor din jur. Vă asigur că nu voi dezamăgi și voi fi mereu deschis dialogului cu cetățenii a căror interese le susțin din Parlamentul României.” a transmis deputatul de Olt, Mihuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.