Bijuterii fără documente, descoperite de polițiștii de frontieră

0
329

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Olt au descoperit asupra unui cetăţean român  aproximativ 500 grame de bijuterii din metal de culoare galbenă, susceptibile a fi din aur, fără a deţine documente de proveniență.

În data de 24.10.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt au desfășurat acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii operaţiunilor ilicite cu metale prețioase.

Astfel, a fost depistat cetățeanul român B.N., în vârstă de 45 de ani, care încerca să comercializeze diferite bijuterii pe raza orașului Corabia. La controlul amănunțit efectuat asupra autoturismului acestuia a fost descoperită, într-un rucsac, cantitatea totală de 489.25 grame bijuterii din metal de culoare galbenă, susceptibile a fi din aur cu o valoare totală  de 88.065 lei, pentru care persoana în cauză nu deținea documente de proveniență și nici autorizație pentru operațiuni cu metale prețioase.

Întreaga cantitate de bijuterii a fost preluată de  lucrători din cadrul I.P.J. Olt în vederea expertizării şi a dispunerii măsurilor legale ce se impun.” se arată în comunicatul de presă.