Aproximativ 70% dintre procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votului au fost completate cu greşeli şi au necesitat corecţii, fapt ce a dus la situaţia în care miercuri, pentru a treia zi, continuă operaţiunile de verificare şi centralizare a respectivelor documente, precum şi predarea materialelor electorale, potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Olt, Marius Filip, transmite www.g4media.ro
„Să sperăm că astăzi va fi ultima zi. Nu putem avea garanţia 100% că se va termina astăzi, dar sperăm să fie ultima zi. (…) Din câte ştiu, a fost o problemă la nivel naţional, cauza a fost volumul foarte mare de muncă având în vedere comasarea acestor alegeri, alegerile locale sunt, să zic aşa, mai grele şi având în vedere aceste aspecte, a durat foarte mult. Au durat foarte mult şi operaţiunile de numărare şi centralizare a voturilor, de întocmire a proceselor-verbale, de consemnare a rezultatelor votării şi toate aceste aspecte au determinat această întârziere destul de mare. Încă nu s-a finalizat procesul de centralizare, dar au fost foarte, foarte multe corecţii, cred că de ordinul sutelor, procentual cam 60-70%”, a spus Marius Filip într-o declaraţie de presă.
Pe timpul nopţii, luni şi marţi, operaţiunile de centralizare au fost suspendate pentru câteva ore şi au fost reluate dimineaţa.
Marius Filip a precizat că mai trebuie centralizate procesele-verbale din 15 secţii de votare din totalul de 381 câte au fost amenajate în judeţ şi de la şase circumscripţii electorale din cele 112.