Bebeluș, mort la Maternitatea Spitalului Slatina

0
1477

O familie din Slatina și-a îngropat marți, 15 martie, bebelușul de câteva zile, după ce acesta a murit în Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Slatina. Micuțul a fost născut pe 7 martie, având o greutate de peste trei kilograme, și a murit pe 13 martie.

Mama micuțului, Ionela Daniela Moraru (30 de ani), din Slatina, a povestit cu lacrimi în ochi momentele grele prin care a trecut. Femeia și-a dat seama că sunt probleme încă de la naștere.

„Pe 28 februarie, am fost chemată la control de către doctorul Adam, sarcina fiind monitorizată de la început de dumnealui. Mi-a spus că pe 7 martie o să fac 39 de săptămâni și că o să rămân programată pentru cezariană, deși eu nu aveam niciun semn de naștere, nimic. Pe 7 martie, am mers dimineață la spital, mi s-a făcut cezariană, în jurul orei de 9.30. Copilul a fost scos, a plâns de trei ori și a fost preluat de medicul neonatolog, atunci a mai plâns, dar s-a înecat și s-a făcut vânăt, i s-a pus masca de oxigen și s-a cerut incubatorul. Copilul a primit nota 7, la naștere. Doctorul ne-a asigurat că totul este bine, doar că bebelușul se adaptează mai greu, acestea sunt cuvintele pe care i le-a spus soțului. După ce am ieșit din Terapie și am coborât la copil, neonatologul mi-a spus că este un bebeluș care se adaptează mai greu și m-a întrebat dacă am avut vreo problemă pe parcursul operației de cezariană. M-a întrebat de ce am venit la cezariană programată, eu i-am spus că decizia nu mi-a aparținut, ci doctorul m-a chemat pentru că aș fi avut 39 de săptămâni. Neonatologul mi-a spus că bebelușul este evaluat la 37 de săptămâni și că el intră în categoria de prematuri, avea greutate, s-a născut cu 3.070 grame, dar nu avea și vârsta de gestație. Mi-au spus că este un copil cu risc, am rămas șocată”, a spus mama.

Starea copilului s-a înrăutățit, iar medicii de la Spitalul Județean de Urgență Slatina au solicitat transferul către maternități de rang înalt. Mama spune că inițial niciun loc nu a fost fost disponibil pentru ca micuțul să fie transferat.

„Joi seara, ne-au spus că micuțul are edeme la cap și că are nevoie de transfuzie de sânge cu plasmă, mi-am dat acordul. Duminică, în a șasea zi, când am coborât la el, neonatologul mi-a spus că analizele copilului sunt foarte proaste, că are nevoie de o nouă transfuzie de sânge, din nou mi-am dat acordul pentru transfuzie. Apoi mi-a spus că a cerut transferul la patru spitale din Capitală și în Craiova dar, din păcate, niciunul nu are liber. În cazul în care starea i se înrăutățește și găsește un loc liber, o să-l transfere pe băiețel. Duminică seara m-au chemat și mi-au spus că Spitalul Cantacuzino a dat accept și că se fac procedurile de transfer. A venit SMURD-ul în curtea spitalului ….Soțul meu era jos și m-a sunat și mi-a spus că ambulanța a plecat fără copil. M-a chemat neonatologul și mi-a spus că situația este foarte rea și că nu au putut să-l transfere, că a intrat în stop cardio-respirator și-l resuscitau…că a făcut hemoragii și că îl vor pierde…”, a adăugat Ionela Moraru.

Mama are o serie de întrebări și vrea să știe de ce a murit bebelușul ei, mai ales că pe parcursul sarcinii nu au fost semnalate probleme.

„Eu cred că s-a greșit la cezariană, pentru că copilul s-a înecat…Am tot întrebat ce diagnostic are copilul și mi s-a spus că nu se adaptează bine…eu nu înțeleg ce diagnostic este acesta. Avem autopsia lui, am făcut o reclamație la spital, a fost soacra mea și la Colegiul Medicilor, au zis că ne vor suna să depunem declarații, dar nu m-a sunat nimeni până acum. Ginecologul a trecut în fișă că eu am venit cu travaliu, este fals, nu am venit cu niciun travaliu, m-a chemat la cezariană programată, că sunt la termen. Vreau să aflu cine este vinovat, vreau să aflu exact ce s-a întâmplat. Doctorul nu recunoaște că eu am avut doar 37 de săptămâni, ne spune că am fost la termen, neonatologul scrie în foaie 37 de săptămâni. O să merg mai departe, vreau să se afle adevărul. Marți l-am îngropat, nici nu ne revenim din șoc, nu am avut timp să umblăm după documente”, a conchis mama bebelușului.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina au precizat că este o anchetă în curs  cu privire la decesul non-născutului și că se așteaptă noi rapoarte medicale, în urma probelor prelevate.