BANI PENTRU PRIMĂRII DIN OLT PENTRU INVESTIȚIILE DERULATE PRIN PNDL. VEZI CARE SUNT ACESTEA

Date:

Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA) a virat miercuri, 21 aprilie, peste 47 de milioane de lei în conturile unor primării care au depus solicitari pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 105 obiective de investitii, finantate prin cele doua etape ale Programului National de Dezvoltare Locala (PNDL). Din județul Olt, patru localități au primit bani în contul lucrărilor efectuate prin PNDL.

Patru primării din Olt au primit bani pentru finanțarea investițiilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Este vorba despre localitățile: Bucinișu, Găneasa, Gârcov și Tia Mare.

Suma alocată se ridică la valoarea totală de 1.481.909 lei.

Situația plăților PNDL pentru obiectivele de investiții din județul Olt este următoarea:

Bucinișu – 107.221,73 lei;

Găneasa – 129.377, 99 lei;

Gârcov- 212.140,12 lei;

Gârcov – 568.975,54 lei;

Tia Mare – 464.193,38 lei;

Trebuie precizat faptul că, pentru etapa I, a fost plătită suma de 3.182.432,64 lei pentru 8 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 44.120.530,42 lei pentru 97 proiecte de investiții.

 

 

Articolul precedent
Articolul următor

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Alocăm aproape 165 de milioane de euro”

Ministerul Agriculturii, reprezentat de Florin Barbu, a deschis o...

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...