Bani pentru drumurile județene afectate de alunecările de teren

0
236

Consilierii județeni au aprobat joi sumele necesare refacerii a trei tronsoane de drum judeţean, care au fost afectate de calamitățile naturale. Este vorba despre două porțiuni de drum din comuna Teslui, satele Moşteni şi Deleni, şi o porțiune de drum din localitatea Văleni.

Astfel, pentru „Refacere drum judeţean DJ 546, km 117+375, localitatea Teslui, sat Deleni a fost repartizată suma 2.300.000 de lei, pentru „Refacere drum judeţean DJ 546, km 117+750, localitatea Teslui, sat Moșteni, a fost alocată suma de 2.500.000 de lei, iar pentru „refacere drum judeţean DJ 679 B, km 15+400, localitatea Văleni, s-a alocat suma de 2.000.000 de lei.

Cu privire la segmentele de drum afectate de alunecările de teren, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat:

„Am avut o rectificare a bugetului, în care am prins sume, care ne-au venit din fondul de intervenţie al Guvernului. Este vorba despre 6.800.000 lei. Au fost trei alunecări de teren în această perioadă, iar aceste situaţii trebuie rezolvate.  Întreaga problemă pe drumul judeţean 546 o vom rezolva odată cu reabilitarea drumului respectiv pe fonduri europene. Avem bani prevăzuţi pentru studiile geo, pentru a consolida versanţii, astfel încât să nu mai avem alunecări de teren. Suntem în evaluare cu privire la proiectarea drumului respectiv, după ce se va stabili câştigătorul, dacă nu vom avea contestaţii, în trei luni trebuie să ne predea proiectul tehnic, în baza căruia vom organiza licitaţia”, a precizat Oprescu.

 

Ilie Bîzoi