Profesorii vor avea mai mulți bani pentru ouă și miel, cu ocazia Paștelui, deoarece vor primi restanțele pe care le aveau de recuperat de ceva timp! Ministerul Educației a transmis un comunicat de presă care aduce veștile bune pentru profesorii din toată țara!
Profesorii care și-au câștigat drepturile salariale în instanțe vor primi banii până de Pște
”Ministerul Educației Naționale a alocat și virat fondurile necesare efectuării plăților restante prevăzute de hotărârile judecătorești, precum și a celor scadente în 2019, astfel încât până la sărbătorile de Paști cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar să beneficieze de sumele ce li se cuvin.
Bugetul alocat inițial plății hotărârilor judecătorești restante, precum și celor scadente în 2019, în valoare de 496 milioane lei, a fost virat de Ministerul Educației Naționale la începutul lunii aprilie. Bugetul a fost suplimentat, în cursul acestei săptămâni, cu 214 milioane lei, urmând ca plata integrală a acestor restanțe să fie realizată în luna aprilie”, potrivit comunicatului emis de Ministerul Educației.
Statul plătește profesorilor dobânzi câștigate în justiție de peste 5 milioane de lei
Profesorii vor primi și dobânzile aferente pe care și le-au câștigat în instanță! ”Totodată, au fost transferate și universităților de stat fondurile pentru efectuarea plăților restante către beneficiari, până la data de 25 aprilie.
Cuantumul acestor sume este de 88 milioane lei pentru punerea în executare a sentințelor judecătorești reprezentând diferențe salariale, 5 milioane lei pentru achitarea dobânzilor legale generate de sentințele judecătorești și 272 milioane lei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011”, potrivit comunicatului emis de Ministerul Educației.
Salariul mediu net din Educație a fost, în noiembrie 2018, de 2.877 de lei, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. În urmă cu exact 4 ani, în luna noiembrie 2014, potrivit datelor publicate atunci de INS, salariul mediu net în Învățământ era de 1.567 de lei. Între cele două momente salariul a crescut cu 84%, iar inflația a erodat 4,85% din această creștere, potrivit datelor transmise de INS la solicitarea Edupedu.ro.
Sursa: fanatik.ro