Azi e Sfânta Maria mică: Ce NU ai voie să faci

0
393

Sfaturi extrem de utile pentru ziua de 8 septembrie în care avem parte de una dintre cele mai importante sărbători, Sfânta Maria Mică. Creştinii sărbătoresc pe 8 septembrie Naşterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută şi drept Sfânta Maria Mică. Sfânta Maria este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi, în acelaşi timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. Exista o mulţime de obiceiuri si tradiții legate de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.

Pe 8 septembrie, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând. În credința populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi. De asemenea, 8 septembrie este ziua în care plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă.

O altă superstiţie românească spune că cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile au şansă de a atrage asupra lor boli care îi pocesc. Se aprinde în schimb candelă în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii, conform RTV. Maica Domnului este ocrotitoarea fecioarelor, a mamelor, a femeilor nemăritate, a femeilor care își doresc un copil și a femeilor însărcinate, o prezență feminină menită să aline suferințele și necazurile feminine. Nașterea Maicii Domnului reprezintă și un prilej de cinstire a memoriei celor dragi, trecuți pe lumea cealaltă. Gospodinele împart struguri și prune pentru sufletul lor. În părțile maramureșene, ploaia în ziua de 8 septembrie este considerată drept un semn divin de rod și belsug. Ea anunță o toamnă îndelungată și capricioasă, cu ploi multe. Dacă în schimb, în preajma Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, perii și merii sunt în floare, se spune că toamna va fi lungă și însorită.

Sursa:stiripesurse.ro