Avertisment de vreme rea: ninsori, ploi și viscol până luni dimineață

0
224

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o informare de ninsori, ploi și viscol, valabilă până luni dimineață.

În intervalul sâmbătă ora 14.00 – luni ora 8.00, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.

În cursul după-amiezii de sâmbătă (11 decembrie) va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 decembrie) și în restul teritoriului.

La munte vor fi precipitații mixte, dar treptat în cursul nopții la altitudini de peste 1.500 de metri vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.

Începând de duminică (12 decembrie) în regiunile vestice și sud-vestice treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar la munte local va ninge abundent.

Precipitațiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15…25 l/mp și, în special în zonele deluroase și montane, peste 40…50 l/mp.

Temporar în regiunile vestice, sudice și la munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.