Pentru că județul Olt se află sub un cod portocaliu de caniculă, în perioada 22-25 iulie, iar temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius, autoritățile județene au făcut o serie de recomandări oltenilor.
Astfel, în perioadele caniculare sau secetoase, consiliile locale din zonele cu risc crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor trebuie să elaborez programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:
– Identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de precipitaţii, urmând a se stabili măsurile de protecţie specifice.
– Asigurarea şi verificarea zilnică a instalaţiilor de stingere şi a rezervelor de substanţe stingătoare.
– Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.
– Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie.
– Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălzire excesivă.
– Intensificarea activităţilor cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement.
– Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept.
– Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
– Utilizarea focului deschis nu se admite la distante mai mici de 40 m fată de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m fată de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
– Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
Totodată, au fost făcute următoarele recomandări privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei:
– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât
posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
– Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
– Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe;
– Mâncaţi fructe şi legume sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
– Evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
– Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
– Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă, interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
– Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
– Creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
– Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul,
conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
– Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se vor reduce intensitatea și ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.