AUTISMUL este o afecțiune complexă, manifestată prin tulburări în capacitatea de comunicare și interacțiune socială, anxietate, acțiuni repetitive, afecțiuni metabolice și implicit, digestive.
Cam asta ar fi „caracterizarea” din punct de vedere medical a autismului. Sec, scurt și „la obiect”, așa cum este și tratat.
S-au făcut, ce-i drept, mari progrese în tratarea sa în ultima perioadă – ultima terapie este cea mai revoluționară, utilizând celule stem – dar din păcate încă nu se acordă suficientă atenție celui mai important aspect al acestei tulburări. Este vorba de faptul că, fiind o tulburare cognitiv-comportamentală, este în primul rând o tulburare afectiv-emoțională. Cu alte cuvinte, cel mai eficient „tratament” în cazul său este… afecțiunea : dragostea, tandrețea și atenția celor din jur. Aceasta este „cheia”.
Cei afectați de autism sunt, în cea mai mare parte, foarte inteligenți. De fapt, aici este și problema. Având o percepție mult mai vastă asupra lumii, modalitatea creierului lor de a percepe și analiza realitatea este diferită de a unui om „normal”. V-ați imaginat cum ar să vedeți o melodie ?! Dar să auziți o culoare ?! Ori să puteți atinge o aromă ?! Ei bine, EI O POT FACE ! Lucruri, absurde, inexplicabile, din punctul de vedere al unui om obișnuit. Pentru ei însă este o stare de normalitate. Este lumea lor. În care se pot închide definitiv, dacă nu sunt înțeleși, susținuți și mai ales, IUBIȚI.
Da, iubiți ! Pentru că singura percepție identică lumii lor și celei considerate „normale” este cea afectivă. Cu toții SIMȚIM SENTIMENTELE . Iar ei, cu atât mai mult. Realizează de mici că aceasta este puntea de legătură între ei și lumea obișnuită, deci își dezvoltă până la extrem empatia, capacitatea creierului lor de a percepe undele emise de creierul celor din jur. Ați observat că un orb sau un surd își dezvoltă în completare celelalte simțuri prin care pot interacționa cu mediul înconjurător ? Ei bine, singurul lor simț comun cu lumea în care trăiesc este cel afectiv. De asta și devin agresivi : pentru că nu sunt înțeleși și iubiți.
Părinții copiilor cu autism preferă să îi ducă la doctor periodic, să îi „trateze”, dar nu pot înțelege ( sau nu li se explică suficient de clar ) că adevărații doctori pentru copiii lor sunt chiar ei. În primul rând ei sunt cei care îi pot vindeca, sau mai bine-zis ajuta să se integreze în lumea obișnuită. Ei, dragostea și răbdarea pe care trebuie să le-o dăruiască și de care acești copii au atâta nevoie. Pentru că, ajunși la vârsta maturității va fi mai greu să își găsească un partener „pe aceeași lungime de undă”, care să îi poată „repara”. Dar, dacă vor avea șansa să îl întâlnească, îl vor recunoaște imediat și aprecia așa cum niciun om obișnuit nu ar putea-o face.
Dar, din păcate puțini dintre ei au acest noroc. Tocmai de aceea, rolul afectiv al părinților este esențial în viața acestor micuți. Mama, în primul rând. Din păcate, multe dintre ele pun cariera și banii pe primul plan, uitând că PRIORITATEA ESENȚIALĂ ESTE COPILUL și neacordându-i suficientă dragoste și atenție. Mai ales că este vorba de un copil de obicei superdotat și în același timp extrem de sensibil.
Sper ca micul meu discurs să fi ajuns la sufletul părinților, mai ales al mamelor cu astfel de copii și să fi făcut cât de cât, „lumină”. Ce-i de preferat : un câștig mare, cu care să puteți trata un copil care se va închide în lumea sa, pentru că nu este înțeles și iubit,…sau un câștig mai modest, în schimb mai mult timp pentru micuțul care are atâta nevoie de voi și iubirea voastră și căruia îi dați astfel șansa la o dezvoltare și o viață normală ?!
KARA DENIZ
