Aproape 60 de miliarde de lei pentru restaurarea şi consolidarea Bisericii „Sfânta Treime” din Slatina

0
502

Biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime”, cea mai veche biserică din municipiul Slatina, situată în zona centrului vechi, va fi readusă la valoarea arhitectonică ce caracteriza perioada în care a fost construită, din vremea domniei lui Matei Basarab.

 În cadrul unei conferinței de presă  desfășurată marți, 14 noiembrie, la sediul parohial, a fost anunțată demararea lucrărilor aferente proiectului: „Consolidare şi restaurare Biserică cu hramul „Sfânta Treime”, Slatina, judeţul Olt. Proiectul are o valoare totală de 5.991.710,27 lei (adică aproximativ 60 de miliarde de lei vechi) și se implementează prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară “5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții “5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.

Preotul Paroh Martin Iulian Miron a readus în memoria participanților istoria lăcașului de cult și modificările pe care le-a suferit în timp. „Este numită și «biserică domnească» și a fost ctitorită între anii 1641 și 1645, de către slugerul Ghinea Țucala Brătăşanu și jupâneasa Florica, soția sa. În anul 1784 biserica a fost restaurată, pentru că a fost arsă și dărâmată de otomani în anul 1771. În 1851 s-a zugrăvit din nou și a fost reparată, a fost făcută o nouă tâmplă a bisericii și a fost închis pridvorul”, a precizat părintele paroh.

Aceste modificări și altele care au urmat în timp, precum dărâmarea zidului dintre naos și pronaos, adăugarea unei turle-clopotniță, mărirea ferestrelor și înlocuirea pavimentului din plăci de piatră, au făcut ca biserica să se transforme semnificativ din punct de vedere arhitectural.

Este firesc să salvăm acest monument istoric, profitând de această oportunitate excepțională care înseamnă fondurile europene”, a spus arhitectul Severică Mitrache, în cadrul conferinței de presă. Specialistul a precizat că va trebui să se intervină asupra volumetriei bisericii: „Se va redeschide pridvorul, am descoperit arcele, până și tirantul de lemn dintre cei doi stâlpi. S-a identificat parte din pictura bizantină, iar din pictura actuală se vor extrage zonele autentice și care mai păstrează valoare. Vom reduce înălțimea pereților exteriori până la înălțimea originală, fără să afectăm geometria arcelor interioare. Nu vom păstra turelele care nu au legătură cu aspectul inițial, vom reveni asupra golurilor rezultate în urma unor intervenții, pentru a aduce clădirea cât mai aproape de epoca lui Matei Basarab”, a concluzionat Mitrache. După nenumărate sondaje, studii și cercetări amănunțite, s-a ajuns la varianta cea mai potrivită de restaurare, pentru redarea identității arhitecturale a bisericii monument istoric „Sfânta Treime” din Slatina.

 

Ilie Bîzoi