APIA sau Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Olt îşi are sediul central judeţean pe strada Arcului, nr 20, în aceeaşi clădire cu Direcţia Agricolă Olt şi Cadastrul Olt. În prezent este condusă de Marinel Oaşe, ca director executiv, iar Gheorghe Dumitrescu, cel cu care am discutat noi, este director executiv adjunct. Astfel, de la acesta, care este şi purtător de cuvânt al instituţiei, am aflat că APIA a fost creată cu scopul precis de a acorda subvenţii agricultorilor pentru suprafeţele cultivate, crescătorilor de animale, pentru animalele din proprietatea lor şi apicultorilor, pentru familiile de albine deţinute. De asemenea, acordă diferenţa de acciză pentru fermierii persoane juridice, pentru motorina utilizată în agricultură. Totodată, există posibilitatea acordării de subvenţii celor care accesează măsura de primă împădurire.
Plăţile pe 2017 se vor încheia până la sfârşitul lunii martie. Dintre cei 32.432 de fermieri, mai au de primit bani câteva sute, anume cei care au fost supuşi controlului prin teledetecţie. Astfel de control se realizează în fiecare an, pe bază de eşantion aleatoriu, de către o firmă externă instituţiei APIA. D-l Dumitrescu ne-a explicat pe îndelete întregul proces: se iau imagini din satelit, aceste imagini sunt transmise firmei GAUS, apoi, interpretate şi prelucrate, imaginile respective ajung la APIA. Aici, specialiştii de la serviciul „Control” le verifică şi, acolo unde este cazul, unde sunt neclarităţi, imaginile se reinterpretează. Rezultatul acestei ultime verificări poate să fie în favoarea sau în defavoarea fermierului. Cei care nu sunt poziţionaţi corect sau au altă cultură decât cea declarată sunt sancţionaţi. În 2017 au fost circa 1.300 de fermieri sancţionaţi.
Pe regulamentul european, plăţile se pot face până la data de 30 iunie a anului următor. Totuşi, pentru că de la 1 martie începe primirea cererilor pentru anul în curs, APIA Olt se străduieşte în fiecare an să efectueze toate plăţile mai devreme. Până la momentul discuţiei noastre, APIA Olt efectuase toate plăţile la diferenţa de acciză pe litrul de motorină, 1,74 lei/litru consumat, plăţi aferente trimetrului III al anului 2017, urmând ca în cursul lunii martie să onoreze şi celelalte cereri de plată, 642 de cereri, aferente trimestrului IV al anului 2017. Numărul fermierilor persoane juridice care beneficiază de această măsură este în creştere. Astfel, dacă în 2017 au fost în total 917 cereri, pentru 2018 au fost înregistrate 1024 cereri.