APIA Olt începe plățile de la jumătatea acestei luni

0
471

Executivul a stabilit cuantumul plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri, precum şi a plafoanelor aferente ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru speciile bovine şi ovine/caprine şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine, pentru anul 2017, Hotărârea de Guvern fiind deja publicată în Monitorul Oficial la finalul lunii septembrie.

În ceea ce priveşte cuantumurile plăţilor directe în sectorul vegetal, an de cerere 2017, pentru schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) cuantumul stabilit este de 97,2552 de euro/ha, în timp ce pentru schema de plată redistributivă cuantumul stabilit este de 5 euro/ha pentru nivelul 1 (1- 5 ha, inclusiv) şi de 48,3251 de euro/ha pentru nivelul 2 (peste 5 şi până la 30 ha, inclusiv). Totodată, pentru schema de plată pentru înverzire a fost stabilit un cunatum de 57,1745 de euro/ha, în timp ce pentru schema de plată pentru tinerii fermieri a fost stabilit cuantumul de 24,3113 euro/ha.

Cuantumul minim stabilit se majorează până la atingerea plafonului alocat, în baza suprafețelor determinate, informează oficialii APIA Olt.