Anunţ important pentru fermierii olteni

0
377

Naiana Milea, director în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, a declarat, marţi, la Slatina, că  modificările aduse Codului de Bune Practici Agricole vor intra în consultare publică, de săptămâna viitoare.

Printre amendamentele aduse Codului se numără scurtarea perioadei în care fermierii nu aveau voie să dea cu îngrăşăminte pe sol. „Codul de bune practici agricole, care conținea prevederi destul de restrictive pentru fermieri, a fost modificat și de săptămâna viitoare va intra în consultare publică cu fermierii și cu toate asociațiile de fermieri, toate aceste modificări însemnând o relaxare destul de importantă pentru fermieri atât în ceea ce privește perioada de interdicție, care se scurtează și se calculează în funcție de datele climaterice ale fiecărei zone cât și în ceea ce privește cantitatea de îngrășăminte minerale care se pot aplica și care, de asemenea, se mărește”, a declarat Milea.

Oficialul din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor i-a îndemnat pe fermieri să consulte prevederile Codului de Bune Practici Agricole şi eventual să vină cu propuneri de îmbunătățire a acestuia. „Rugăm toți fermierii care folosesc Codul de bune practici agricole ca o biblie pentru activitatea lor agricolă și care sunt condiționați de prevederile lui în obținerea subvențiilor de la APIA să se uite peste aceste prevederi și să ne spună punctul lor de vedere. Pentru că probabil sunt unele activități sau arii de activitate care poate nu sunt acoperite”, a adăugat Milea.