Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Olt informează toți titularii de autorizații de mediu și de autorizații integrate de mediu că au obligația să solicite anual o viză pentru aceste documente. Pentru derularea procedurii de aplicare a vizei anuale se percepe o taxă de 100 lei în cazul autorizațiilor de mediu și 300 lei în cazul autorizațiilor integrate de mediu. De precizat faptul că tariful nu se restituie solicitantului în cazul în care solicitarea de aplicare a vizei anuale este respinsă.
Această obligație a fost reglementată recent de ministrul Mediului prin semnarea unui ordin. Este vorba despre Ordinul Ministrului Mediului nr. 1150 din 27 mai 2020 privind aprobarea procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizatiei integrate de mediu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.495 din 11 iunie 2020. Ordinul intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicare, respectiv la data de 11 iulie 2020.
Termenul în care titularul activității solicită aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și / sau autorizației integrate de mediu este de maximum 90 de zile și de minimum 60 de zile înainte de ziua și luna corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația pe care acesta o deține. În cazul în care autorizația pe care acesta o deține a fost revizuită, termenul de 60 de zile se va calcula în funcție de ziua și luna în care a fost emisă autorizația inițială.
„Pentru obținerea vizei anuale, titularul activității este obligat să solicite aplicarea vizei anuale la autoritatea publică pentru protecția mediului emitentă a autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu, prin depunerea următoarelor documente: cererea conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură; raportul anual de mediu și/sau raportările menționate în actele de reglementare, după caz; declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări de fond care să afecteze condițiile stabilite prin autorizație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură și dovada achitării tarifului, respectiv un tarif în cuantum de 100 lei în cazul autorizațiilor de mediu și 300 lei în cazul autorizațiilor integrate de mediu. Tariful nu se restituie solicitantului în cazul în care solicitarea de aplicare a vizei anuale este respinsă. Solicitarea vizei anuale se face separat pentru fiecare autorizație de mediu sau autorizație integrată de mediu deținută de titular. Solicitarea vizei anuale se poate transmite și prin mijloace electronice (scanat pe e-mail, pe adresa oficială a autorității publice pentru protecția mediului sau prin fax). Titularul se va asigura că solicitarea a fost înregistrată. Pentru evitarea dublării raportărilor, titularul menționează în cerere numărul de înregistrare și data la care a depus la autoritatea publică pentru protecția mediului rapoartele solicitate prin autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu. În cazul raportărilor efectuate în sistem electronic, titularul menționează data la care a încărcat datele în sistem. Pentru autorizația de mediu revizuită și autorizația integrată de mediu revizuită, titularul solicită aplicarea vizei în anul imediat următor revizuirii, cu respectarea termenelor legale de solicitare a vizei anuale, conform prezentului Ordin”, se arată într-un comunicat al Agenției pentru Protecția Mediului Olt.
Pentru solicitările transmise după termenul legal, respectiv cu maximum 90 de zile și cu minimum 60 de zile înainte de ziua și luna corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația pe care acesta o deține, autoritatea publică pentru protecția mediului acceptă solicitarea și, în termen de 5 zile lucrătoare, transmite titularului o notificare cu privire la nerespectarea termenului de solicitare și suspendarea actului de reglementare pe o perioadă echivalentă cu perioada de întârziere față de termenul legal.
Perioada de suspendare începe după data emiterii autorizației/autorizației integrate de mediu (ziua și luna). Totodată, autoritatea publică pentru protecția mediului informează Garda Națională de Mediu.
Pentru operatorii economici care desfășoară activități pe raza județului Olt, tarifele în cuantum de 100 lei în cazul autorizațiilor de mediu și 300 lei în cazul autorizațiilor integrate de mediu, se achită în avans prin virament bancar în contul APM Olt RO 93TREZ5065032XXX000341, Cod fiscal 4394668. Solicitarea vizei anuale a autorizației de mediu sau autorizației integrate de mediu de către operatorii economici care desfășoară activități pe raza județului Olt, se poate se poate transmite la APM Olt și prin mijloace electronice (scanat pe e-mail, pe adresa : office@apmot.anpm.ro sau prin fax: 0249 / 423670).