ANPC:recomandări pentru perioada 1 Mai -Sărbătorile de Paști

0
110

Pregătirile pentru ziua de 1 Mai și sărbătorile pascale reprezintă un moment de vârf pentru activitățile comerciale.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) oferă mai multe recomandări consumatorilor, pentru această perioadă.

Potrivit sursei citate, consumatorii trebuie să refuze să cumpere peşte şi produse din peşte preambalate, pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale/dată limita de consum sau dacă această dată este modificată sau depăşită.

De asemenea, ANPC recomandă consumatorilor să nu cumpere produse din carne tocată din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată.

În ceea ce priveşte comercializarea vopselei de ouă, cumpărătorii trebuie să achiziţioneze vopsea numai din locuri autorizate şi se va citi cu atenţie eticheta produsului, care trebuie să conţină: numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucţiuni de utilizare, data durabilităţii minimale.

În ceea ce priveşte comercializarea produselor de patiserie (cozonaci, checuri etc.), acestea trebuie trebuie să aibă menţionate pe etichetă, obligatoriu, lista ingredientelor alergene, precum şi prezenţa anumitor premixuri în compoziţie sau a unor ingrediente care le înlocuiesc pe cele clasice. Pentru produsele de patiserie preambalate, data durabilităţii minimale este stabilită de producător şi se va inscripţiona pe etichetă/ambalaj.

În cazul produselor din import, se vor înscrie numele şi adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilităţii minimale, cantitatea netă şi condiţiile de depozitare. Pe de altă parte, toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română.

La comercializarea vinurilor şi a băuturilor alcoolice, conţinutul etichetei trebuie să cuprindă, printre altele, denumirea sub care se vinde produsul, denumirea şi adresa producătorului sau a importatorului ori a îmbuteliatorului, volumul net, concentraţia alcoolică, o informaţie privind lotul, data durabilităţii minimale pentru băuturile alcoolice cu concentraţia alcoolică mai mică de 10% vol.

Nu în ultimul rând, consumatorii trebuie să acorde atenţie preţului afişat şi să verifice concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă.

Marilena Vasile