Începând de luni, 1 martie 2021, autoritățile și instituțiile publice vor cuprinde în înștiințările privind organizarea concursurilor, înaintate Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), şi bibliografia şi tematica aferente fiecărui concurs.
Pentru a veni în sprijinul compartimentelor de resurse umane, Agenția a elaborat Formularul „Înștiințare organizare concurs”, care poate fi descărcat de pe site-ul ANFP, secțiunea Colaborări instituționale.
Astfel, în scurt timp, concursurile organizate de către autoritățile și instituțiile publice, postate pe pagina web a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, www.anfp.gov.ro, vor conține toate informațiile necesare participării celor interesați. Mai exact, vor fi adăugate secțiunile ”bibliografie” și ”tematică”, care, până acum, erau disponibile doar pe paginile instituției care organiza concursul.
„Concursurile trebuie să devină mai accesibile, cu respectarea principiilor transparenței și egalității de șanse. Dorim să promovăm o competiție cât mai mare pentru funcțiile publice, în urma căreia cele mai competente persoane să devină funcționari publici”, a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, președintele ANFP, Liviu Mălureanu.
În scopul asigurării unei vizibilități maxime tuturor concursurilor, ANFP va crea o pagină dedicată pe Facebook, Concursuri instituții publice. ANFP, unde vor fi publicate informații actualizate zilnic.